Ce nu ar trebui să permiți partenerului, dar o faceți din frică

Cine are dreptate în certuri?

Frica de despărțire: ce toleranțe ascunse vă rănește în cuplu

Sentimentul de teamă că relația se va sfârși este paralizant.

Sub greutatea acestei anxietăți, mulți acceptă dinamică relaționale care, în esență, le privesc de bunăstare. Noțiunea de compromis nu este neștiută, dar în această dinamică, compromisul sănătos — acel punct de echilibru găsit prin negociere reciprocă — dispare. În loc de a negocia, partenerii cedă din frică de respingere sau de certă.

În loc de a căuta o cale comună, indivizii permit partenerului un set de comportamente și decizii care le afectează direct. Motivația este frica de a fi judecați, etichetați sau respinși.

De ce se încălcează regulile?

Astfel, se trădează propriile nevoi emoționale. Nu se permite simțirea emoțiilor negative: tristețea este considerată lipsă de motiv, dezamăgirea este exagerare, iar furia este neadecvată. Se impune o fațadă de bucurie permanentă, ascunând orice experiență neplăcută.

Punctul de vedere al partenerului care se simte dezamăgit este rar luat în seamă. Chiar dacă reușește să își expună perspectiva, aceasta este rapid invalidată, adesea urmată de critică care întărește refuzul. În cuplu există reguli explicite, discutate clar, și reguli implicite, rămase nespuse, pe care fiecare consideră că sunt de la sine înțelese. Aceste reguli implicite ar trebui aduse la lumină și transformate în acorduri explicite.

Într-o dinamică sănătoasă, regulile se aplică simetric amândor.

Totuși, în multe cupluri, regulile care se aplică partenerului nu se aplică partenerului. Ceea ce este permis unui partener, nu este permis celuiălalt. Această inechitate se alimentează ușor prin optica tradițională și dinamicile de putere.

Cum se manifestă controlul?

De exemplu, părinții, frații, surorile sau prieteni vechi din copilărie pot exercita o influență disproporționată. Aceste persoane se infiltră în relația cuplului, transformând-o dinamică în una cu mai mulți „parteneri” virtuali.

Partenerul poate fi admirativ față de prietenele, colegele sau femeile din familia lui, susținând activ creșterea lor profesională și personală.

În contrast, față de partenera lui, atitudinea este una de minimizare. Se folosesc exigențe nerealiste și evidențierea constantă a defectelor percepute. Această dinamică este o formă de control: se creează speranțe care nu se concretizează.

Promisiuni se fac, dar nu se îndeplinesc, sau se evită discuțiile, căci transparența nu este în avantajul celui care controlează. Rezultatul este o relație în care un partener se micșorează din frică, pierzându-și identitatea și nevoile.